Sunt psihoterapeut certificat in Analiza Tranzactionala, sub supervizare.
Mi-am inceput cariera ca si profesor de informatica si am condus o fundatie timp de zece ani. Apoi, am decis sa schimb directia de viata, sa las lumea calculatoarelor in urma si sa merg spre intelegerea mai profunda, a fiintei umane. Am absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, apoi, am urmat formarea in Analiza Tranzactionala. In paralel, am inceput terapia personala. Aproximativ doi ani, am lucrat ca job coach, cu persoane cu dizabilitati, pentru Justice Resurse Institute din Framingham, MA, USA.
Din fiecare etapa a vietii mele profesionale am primit cate ceva. Astfel, din informatica am ramas cu rigoarea de abordare si structura necesara in lucrul cu oamenii, din profesorat, cu abilitati de explicare in termeni simpli a unor concepte complexe, in fundatie, am invatat despre energia si potentialul tinerilor si despre nevoia lor de experimentare si implinire, iar din experienta americana am putut sa simt si sa apreciez umanitatea din persoanele care sunt privite, in general, altfel decat noi, cei” normali”.
In formare, dar mai ales in terapia personala, am inteles ca suferinta si neimplinirea vin din raportarea noastra la viata. Iar raportarea noastra la viata vine dintr-un interior modelat in mare parte, in copilaria mica si foarte mica, in relatie cu “ceilalti” importanti pentru noi.
In prezent, chiar daca, convingerea si tentatia de a “ne repara” singuri e destul de mare, adevarul e, ca sansele de reusita, din pacate, sunt destul de mici.
O alta alternativa este de a face alianta cu un specialist, reper sigur, constient, grijuliu si permisiv si impreuna sa te poti apleca cu incredere si speranta, asupra fiintei tale.
Am ales Analiza Tranzactionala pentru ca, lucreaza cu concepte si instrumente destul de simple, dar puternice, relativ usor de inteles si urmarit si pentru clientii nostri in cadrul procesului terapeutic.
Astfel, plecand de la aspectele observate impreuna in comunicare, putem aduce in lumina constientei prezentului, trairile, gandurile, emotiile si astfel, putem sa intelegem semnificatiile subtile ale acestora cu scopul obtinerii pas cu pas, a autonomiei personale si implinirii, conform dorintelor si scopului de viata.